A te iubi pe tine însuţi

Cu toții căutăm iubirea. O căutăm cu disperare. Aşteptăm sa ne iasă în cale acea persoana care sa ne iubească, sa ne facă fericiţi. Uneori pentru unii apare "prinţul mult dorit". Sau "prinţesa". După ceva timp descoperă ca toate calităţile iniţiale sunt umbrite de defecte. Si astfel, încep problemele. Unii continua sa convietuiasca fiind convinsi ca nu au noroc în viaţa, iar alţii întrerup aceasta legatură si caută mai departe.

Haideţi sa privim în alt mod. Suntem obişnuiţi sa privim în afara noastră. Sa căutăm iubire, acceptare, fericire acolo. Aşteptăm sa facă ceilalţi acest lucru. Dar ce s-ar întîmpla dacă am încerca să-l facem noi? Ce-ar fi dacă în fiecare dimineața am privi în oglindă si am spune:"Iubesc și respect acest corp, aceasta minte"? Asa "imperfecte" cum sunt ele ne-au ajutat sa ajungem în acest punct al existenței noastre. Si dacă noi înșine nu le acceptăm asa cum sunt atunci, cu siguranţă nu vor face acest lucru nici ceilalți. Pentru ca iubirea trebuie sa pornească din interior.

Eu am adoptat ca principiu de viaţa porunca: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuţi". Acest "ca pe tine însuţi" este foarte important. Cred ca este nevoie sa ne privim cu iubire pe noi înşine, pentru a-i putea iubi pe ceilalţi. Ştiu, unii vor spune ca asta înseamnă egoism.

Pentru a fi pe placul celorlalti, am adoptat diferite măşti. Prin acest exerciţiu simplu, putem renunţa la câteva dintre ele. Am considerat a suntem fragili si trebuie sa ne protejăm. Oare chiar este adevărat? Numai practicând putem afla răspunsul.

Viața este un șir lung de evenimente. Fiecărui eveniment îi corespunde o emoție. Eveniment plăcut-emoție pozitivă; eveniment neplăcut-emoție negativă. Din diferite motive, evităm pe cele neplăcute. Ajungem astfel sa luptăm cu disperare pentru evitarea neplăcerilor. Numai ca viața înseamnă echilibru. Avem bine și rău, alb și negru, lumina și întuneric. Chinezi spun yin și yang. Încercăm sa ne menținem echilibrul, sprijinindu-ne într-un picior.

Se spune ca de ce ți-e frica, de aceea nu scapi. Altfel spus, viața ne aduce în fata evenimente care ne ajuta sa devenim conștienți de fricile noastre. Frica de eșec, de sărăcie, de ridicol, de schimbări, de bogăție, de durere, de moarte, de boala...

Dar ce au însemnat aceste evenimente neplăcute pentru tine? Încearcă mai întâi, sa rememorezi evenimentele plăcute din viața ta. Sa retrăiești emoțiile asociate lor. După aceea, fa același lucru cu celelalte, mai puțin plăcute. Vei vedea ca, lăsînd la o parte eticheta asociată evenimentului, din punct de vedere emoțional, nu e nici o diferență. Au fost niște evenimente foarte puternice. Te-au ajutat sa trăiești la intensitate maximă. Pentru că asta încercăm sa facem. Sa trăim cu intensitate fiecare eveniment din viața noastră. Plăcut sau neplăcut. E la fel cu vizionarea unui film. Poate fi comedie, de groaza, dramă, de acțiune, documentar... Plăcut sau neplăcut. Acceptarea tuturor emoțiilor corespunzătoare te vor face mai înțelept. Sau îți dorești altceva de la viață?

Liberul arbitru

Consider ca este libertatea de a lua decizii în viata, pretinzând ca suntem separati de Dumnezeu. Ca El este acolo sus iar noi , aici jos.
De-a lungul vremii, am luat decizii care au provocat multa sufetinta, noua însine si celor din jur. Si facem acest lucru cu încapatânare iar si iar, pentru ca suferim. Ne lipseste iubirea.
Numai ca, dupa ce Dumnezeu a creat lumea nu a lasat-o de izbeliste.De fapt El insusi este lumea. El insusi este Cel ce ne priveste prin ochii celorlalti, Cel ce ne asculta prin urechile celorlalti,...El insusi este floarea, muntele, cerul si Pamântul, celalalt, prieten sau dusman, copil sau batrân. El este în toti si în toate.
Marii invatati au spus ca suntem asemenea unei picaturi din ocean. Indiferent daca credem sau nu, suntem parte din acest ocean infinit ce, pentru noi, se numeste Dumnezeu. Fiecare miscare a noastra ca picaturi din acest ocean, face valuri. Dupa ce-i misca din loc pe ceilalti, aceste valuri se întorc la noi. Ìntotdeauna se întorc, sa ne raporteze îndeplinirea ordinului, împreuna cu raspunsul celuilalt.
Liberul arbitru este cel ce ne poate determina sa luam o decizie foarte importanta în viata. Cum ne dorim pentru noi tot ce-i mai bun pe lume,putem decide în orice moment sa oferim lumii, tot ce avem mai bun in interiorul fiintei noastre: acceptare, întelegere, iertare, o îmbratisare, un zâmbet, bucuria de a trai, iubire neconditionata.
Oferim, pentru ca aceasta este unica modalitate de a primii ceea ce ne dorim. Numai când ne iubim suficient de mult pe noi însine putem oferi lumii totul, fara sa asteptam nimic în schimb. Fara pic de egoism. Devine un mod natural de a fi.

Vise personale

Cu totii, mici si mari, visam cu ochii deschisi. Ne place, ne face mare placere,sa ne imaginam ce ar daca...Nu indraznim sa vorbim cu nimeni despre visele noastre.Probabil ca vor râde de noi. Daca totusi spunem cuiva (o persoana foarte apropiata),mai mult ca sigur ne va recomanda cu toate caldura sa ne apucam de ceva serios,pentru ca nu se poate trai din vise.
Asa o fi. Dar intreaga civilizatie actuala se bazeaza pe visele unora. Unele au fost bune pentru umanitate, altele nu. "Din greseli invata omul"-se zice.
Va mai amintiti ce visati sa faceti "cand voi fi mare"? Daca au ras de voi si ati renuntat la ele, va rog sa vi le amintiti, sa vedeti daca mai sunt valabile, sa le actualizati si sa va ganditi serios la punerea lor in practica. Numai cand avem un obiectiv, un tel în viata ajungem sa simtim ca traim, viata noastrea capata un sens. Ne auto responsabilizam. Si facem in asa fel sa avem timp pentru noi, pentru visele noastre.
Tocmai de aceea, va rog, sa nu râdeti niciodata de visele celorlalti. Mai ales de visele celor dragi, ale copiilor. Pentru ca doare. Enorm. Ajutatii sa le indeplineasca sau, macar sa incerce. Indiferent daca vor reusi sau nu, fiti alaturi de ei. Acest lucru va poate apropia foarte mult. Si, la drept vorbind, rezultatul conteaza mai putin. Important e sa incerci.

Tineretul din ziua de azi

Odata, trebuia sa-i respecti pe cei mai în vârsta decât tine. Pur si simplu, fara nicio explicatie. Treptat, oamenii au încetat sa mai faca acest lucru, pastrând, însa, aparentele.
Tineretul din ziua de azi, putin mai revolutionar, a renuntat la aparente. Pur si simplu, a încetat sa se prefaca si respecta numai pe cine considera demn de respectul sau. Asa ca un parinte, un educator în general, are nevoie sa câstige respectul tânarului. Cum? Respectându-l, vorbindu-i de la egal la egal. Asta nu înseamna sa "se coboare" el la nivelul tânarului (in acest caz ar însemna ca tânarul îi este inferior adultului, si ar fi un esec) ci ca adultul sa-l îndrume pe tânar astfel încât acesta sa ajunga la "nivelul" sau si, ulterior, poate sa-l depaseasca. Ce parinte nu ar fi mândru sa-si vada copilul ajuns mai bine decât el?

Iubirea neconditionata

Ca ar fi daca parintii si-ar educa copii oferindu-le in permanenta atentia necesara, incurajandu-i, sprijinindu-i in tot ceea ce fac? Daca ar fi alaturi de ei si in cazul unui esec, oferindu-le intotdeauna o incurajare, o imbratisare, un sarut, un "te iubesc", la orice ora din zi si din noapte? Ce-ar fi daca ar face toate aceste lucruri indiferent de modul de comportare al tanarului? Daca ar renunta la orgoliul lor de atotstiutori si i-ar lasa pe copii lor sa faca greseli, pentru ca numai din greseli putem invata ceva.
Cred ca in acest mod, copii vor incepe sa aiba incredere in parintii lor. Simtindu-i aproape, se vor apropia de ei. Incet, incet simtind iubirea neconditionata a parintilor, vor raspunde cu iubire, pentru ca ei isi imita parintii intotdeauna. Nu ceea ce spun, ci ceea ce fac.
Probabil in acest mod vom avea copii mult mai putin stresati, sanatosi, iubitori, respectuosi, veseli, echilibrati. Acesti copii nu vor avea nevoie sa fuga de realitate si iasa in evidenta consumand droguri, bauturi, tigari. Vor sti ca au totala libertate din partea parintilor. Dar se vor autoresponsabiliza si nu-si vor mai dori cu disperare sa plece din casa parinteasca.
Ar fi bine pentru parinti sa invete sa-si respecte copii. De ce? Pentru ca la batranete se vor inversa rolurile. Si atunci vor culege ce au semanat. Cearta, critica, invidie, abandon sau iubire neconditionata. Si nu-i deloc placuta batranetea in singuratate.

Intr-o zi va iesi soarele si pe strada mea

Suntem obisnuiti sa ne vaitam. Ca nu avem, ca nu putem, ca nu stim, ca pe noi nu ne ajuta nimeni, ca avem probleme de sanatate. In acest mod ne indreptam toata atentia pe negativitate, pe lipsuri. Haideti sa facem o lista cu toate aceste lucruri. Sper sa ajunga o pagina.
Acum haideti sa intoarcem foaia. Scriem aici partile bune ale vietii, pe care le-am cam neglijat in ultimul timp. Asa ca incepem sa sciem despre ce avem, ce stim, ce putem, ce suntem dispusi sa facem. Si zi de zi, ne obisnuim sa gandim, sa vorbim, sa actionam asa cum este scris pe aceasta pagina. Acordam din ce in ce mai munta atentie calitatilor, posibilitatilor, bucuriei, familiei. Vechiul comportament se afla pe cealalta pagina. Atunci probabil, se va produce un lucru neasteptat.
Daca mai inainte ne luptam cu intunericul din viata noastra, acum pur si simplu am aprins lumina. Norii s-au risipit si, cum era normal, a iesit soarele pe strada noastra. Adevarul e ca soarele a fost acolo tot timpul numai incruntarea noastra retinea norii (cealalta pagina) pe cerul vietii.
Din acest moment se instaleaza primavara in inimile noastre.
P.S.: Astept opinii, sugestii la o saptamana, la o luna, la un an de la "intoarcerea foii".

Universul interior

Tot ceea ce vedem, auzim, simtim, gandim se depoziteaza in memorie. Acest amalgam de imagini, informatii, invataturi, vise cu ochii deschisi, sentimente, ganduri, discutii, intamplari, frici, autoinvinovatiri, acuzatii, regrete formeaza universul nostru interior. Aici e locul unde ne retragem, in singuratate pentru a analiza un eveniment, pentru a lua o decizie, pentru a visa.
Cum educatia noastra se bazeaza mai mult pe nu: nu face asa, nu e frumos, nu spune nimanui, nu plange, nu tipa, avem multe frici si universul nostru interior este un loc sumbru, din care incercam sa fugim. Cautam prieteni, iubire, televizor, calculator, bautura, droguri, acte antisociale, succes- profesional, politic, sexual, ne inrolam in diferite organizatii pro sau contra. De fapt ne imbatam cu apa rece, deoarece nu putem avea un succes " in afara " atata timp cat nu suntem stapanii " universului interior".
Numai cand suntem stapani pe noi insine, cand ne descoperim calitatile si defectele, fricile, suferintele emotionale, esecurile de tot felul si suntem capabili sa le scoatem la lumina, sa ne acceptam asa cum suntem, sa multumim tuturor celor ce ne-au ajutat sa avem aceste experiente, aceste trairi (placute sau nu) , sa ne binecuvantam pe noi insine si pe toti ceilalti cu care ne-am intersectat de-a lungul vietii, numai atunci vom avea cu adevarat succes in " lumea exterioara " .
Vom putea sa ne privim pe noi insine, copilul de trei ani ce suferea din cine stie ce motiv si a decis ca niciodata nu va mai face nu stiu ce " greseala " , sa ne imbratisam pana cand vom simti nevoia sa plangem cu acel copil speriat, pe care nu-l iubeste nimeni si sa ne permitem ca pe viitor sa repetam acea " greseala " fara sa ne simtim vinovati.
Atunci s-ar putea sa intelegem ca lumea in care traim, este locul unde prind viata conflictele din interiorul nostru, ca viata ne ofera ocazia sa ne vedem mai bine pe noi insine, prin intermediul celorlalti, pentru ca ei, toti, nu sunt decat niste actori pe scena vieti noastre iar noi insine, actorul principal. Depinde numai de noi caruia dintre ei ii acordam o oarecare importanta. Avem nevoie de iubire, atunci ne vor marca viata acele persoane care ne-au oferit sau nu iubire sau care, in inchipuirea noastra, ne-ar fi putut-o oferi. Suntem dornici de succes, vom pastra in minte, persoanele care ne-au ajutat sau nu, prietenii sau dusmanii.
Ajungem astfel sa vedem reflectari ale conflictelor interioare la absolut toate nivelurile sociale. Si deci, incetam sa ii mai criticam, pentru ca ii intelegem. Si de asemenea,incetam sa ii mai acuzam pe cei ce ne-au facut sa suferim ,pentru ca,de fapt suferinta ne-am creeat-o noi insine.