Iubirea neconditionata

Ca ar fi daca parintii si-ar educa copii oferindu-le in permanenta atentia necesara, incurajandu-i, sprijinindu-i in tot ceea ce fac? Daca ar fi alaturi de ei si in cazul unui esec, oferindu-le intotdeauna o incurajare, o imbratisare, un sarut, un "te iubesc", la orice ora din zi si din noapte? Ce-ar fi daca ar face toate aceste lucruri indiferent de modul de comportare al tanarului? Daca ar renunta la orgoliul lor de atotstiutori si i-ar lasa pe copii lor sa faca greseli, pentru ca numai din greseli putem invata ceva.
Cred ca in acest mod, copii vor incepe sa aiba incredere in parintii lor. Simtindu-i aproape, se vor apropia de ei. Incet, incet simtind iubirea neconditionata a parintilor, vor raspunde cu iubire, pentru ca ei isi imita parintii intotdeauna. Nu ceea ce spun, ci ceea ce fac.
Probabil in acest mod vom avea copii mult mai putin stresati, sanatosi, iubitori, respectuosi, veseli, echilibrati. Acesti copii nu vor avea nevoie sa fuga de realitate si iasa in evidenta consumand droguri, bauturi, tigari. Vor sti ca au totala libertate din partea parintilor. Dar se vor autoresponsabiliza si nu-si vor mai dori cu disperare sa plece din casa parinteasca.
Ar fi bine pentru parinti sa invete sa-si respecte copii. De ce? Pentru ca la batranete se vor inversa rolurile. Si atunci vor culege ce au semanat. Cearta, critica, invidie, abandon sau iubire neconditionata. Si nu-i deloc placuta batranetea in singuratate.

Intr-o zi va iesi soarele si pe strada mea

Suntem obisnuiti sa ne vaitam. Ca nu avem, ca nu putem, ca nu stim, ca pe noi nu ne ajuta nimeni, ca avem probleme de sanatate. In acest mod ne indreptam toata atentia pe negativitate, pe lipsuri. Haideti sa facem o lista cu toate aceste lucruri. Sper sa ajunga o pagina.
Acum haideti sa intoarcem foaia. Scriem aici partile bune ale vietii, pe care le-am cam neglijat in ultimul timp. Asa ca incepem sa sciem despre ce avem, ce stim, ce putem, ce suntem dispusi sa facem. Si zi de zi, ne obisnuim sa gandim, sa vorbim, sa actionam asa cum este scris pe aceasta pagina. Acordam din ce in ce mai munta atentie calitatilor, posibilitatilor, bucuriei, familiei. Vechiul comportament se afla pe cealalta pagina. Atunci probabil, se va produce un lucru neasteptat.
Daca mai inainte ne luptam cu intunericul din viata noastra, acum pur si simplu am aprins lumina. Norii s-au risipit si, cum era normal, a iesit soarele pe strada noastra. Adevarul e ca soarele a fost acolo tot timpul numai incruntarea noastra retinea norii (cealalta pagina) pe cerul vietii.
Din acest moment se instaleaza primavara in inimile noastre.
P.S.: Astept opinii, sugestii la o saptamana, la o luna, la un an de la "intoarcerea foii".

Universul interior

Tot ceea ce vedem, auzim, simtim, gandim se depoziteaza in memorie. Acest amalgam de imagini, informatii, invataturi, vise cu ochii deschisi, sentimente, ganduri, discutii, intamplari, frici, autoinvinovatiri, acuzatii, regrete formeaza universul nostru interior. Aici e locul unde ne retragem, in singuratate pentru a analiza un eveniment, pentru a lua o decizie, pentru a visa.
Cum educatia noastra se bazeaza mai mult pe nu: nu face asa, nu e frumos, nu spune nimanui, nu plange, nu tipa, avem multe frici si universul nostru interior este un loc sumbru, din care incercam sa fugim. Cautam prieteni, iubire, televizor, calculator, bautura, droguri, acte antisociale, succes- profesional, politic, sexual, ne inrolam in diferite organizatii pro sau contra. De fapt ne imbatam cu apa rece, deoarece nu putem avea un succes " in afara " atata timp cat nu suntem stapanii " universului interior".
Numai cand suntem stapani pe noi insine, cand ne descoperim calitatile si defectele, fricile, suferintele emotionale, esecurile de tot felul si suntem capabili sa le scoatem la lumina, sa ne acceptam asa cum suntem, sa multumim tuturor celor ce ne-au ajutat sa avem aceste experiente, aceste trairi (placute sau nu) , sa ne binecuvantam pe noi insine si pe toti ceilalti cu care ne-am intersectat de-a lungul vietii, numai atunci vom avea cu adevarat succes in " lumea exterioara " .
Vom putea sa ne privim pe noi insine, copilul de trei ani ce suferea din cine stie ce motiv si a decis ca niciodata nu va mai face nu stiu ce " greseala " , sa ne imbratisam pana cand vom simti nevoia sa plangem cu acel copil speriat, pe care nu-l iubeste nimeni si sa ne permitem ca pe viitor sa repetam acea " greseala " fara sa ne simtim vinovati.
Atunci s-ar putea sa intelegem ca lumea in care traim, este locul unde prind viata conflictele din interiorul nostru, ca viata ne ofera ocazia sa ne vedem mai bine pe noi insine, prin intermediul celorlalti, pentru ca ei, toti, nu sunt decat niste actori pe scena vieti noastre iar noi insine, actorul principal. Depinde numai de noi caruia dintre ei ii acordam o oarecare importanta. Avem nevoie de iubire, atunci ne vor marca viata acele persoane care ne-au oferit sau nu iubire sau care, in inchipuirea noastra, ne-ar fi putut-o oferi. Suntem dornici de succes, vom pastra in minte, persoanele care ne-au ajutat sau nu, prietenii sau dusmanii.
Ajungem astfel sa vedem reflectari ale conflictelor interioare la absolut toate nivelurile sociale. Si deci, incetam sa ii mai criticam, pentru ca ii intelegem. Si de asemenea,incetam sa ii mai acuzam pe cei ce ne-au facut sa suferim ,pentru ca,de fapt suferinta ne-am creeat-o noi insine.