dijous, 26 de març del 2009

A te iubi pe tine însuţi

Cu toții căutăm iubirea. O căutăm cu disperare. Aşteptăm sa ne iasă în cale acea persoana care sa ne iubească, sa ne facă fericiţi. Uneori pentru unii apare "prinţul mult dorit". Sau "prinţesa". După ceva timp descoperă ca toate calităţile iniţiale sunt umbrite de defecte. Si astfel, încep problemele. Unii continua sa convietuiasca fiind convinsi ca nu au noroc în viaţa, iar alţii întrerup aceasta legatură si caută mai departe.

Haideţi sa privim în alt mod. Suntem obişnuiţi sa privim în afara noastră. Sa căutăm iubire, acceptare, fericire acolo. Aşteptăm sa facă ceilalţi acest lucru. Dar ce s-ar întîmpla dacă am încerca să-l facem noi? Ce-ar fi dacă în fiecare dimineața am privi în oglindă si am spune:"Iubesc și respect acest corp, aceasta minte"? Asa "imperfecte" cum sunt ele ne-au ajutat sa ajungem în acest punct al existenței noastre. Si dacă noi înșine nu le acceptăm asa cum sunt atunci, cu siguranţă nu vor face acest lucru nici ceilalți. Pentru ca iubirea trebuie sa pornească din interior.

Eu am adoptat ca principiu de viaţa porunca: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuţi". Acest "ca pe tine însuţi" este foarte important. Cred ca este nevoie sa ne privim cu iubire pe noi înşine, pentru a-i putea iubi pe ceilalţi. Ştiu, unii vor spune ca asta înseamnă egoism.

Pentru a fi pe placul celorlalti, am adoptat diferite măşti. Prin acest exerciţiu simplu, putem renunţa la câteva dintre ele. Am considerat a suntem fragili si trebuie sa ne protejăm. Oare chiar este adevărat? Numai practicând putem afla răspunsul.

dijous, 5 de març del 2009

Viața este un șir lung de evenimente. Fiecărui eveniment îi corespunde o emoție. Eveniment plăcut-emoție pozitivă; eveniment neplăcut-emoție negativă. Din diferite motive, evităm pe cele neplăcute. Ajungem astfel sa luptăm cu disperare pentru evitarea neplăcerilor. Numai ca viața înseamnă echilibru. Avem bine și rău, alb și negru, lumina și întuneric. Chinezi spun yin și yang. Încercăm sa ne menținem echilibrul, sprijinindu-ne într-un picior.

Se spune ca de ce ți-e frica, de aceea nu scapi. Altfel spus, viața ne aduce în fata evenimente care ne ajuta sa devenim conștienți de fricile noastre. Frica de eșec, de sărăcie, de ridicol, de schimbări, de bogăție, de durere, de moarte, de boala...

Dar ce au însemnat aceste evenimente neplăcute pentru tine? Încearcă mai întâi, sa rememorezi evenimentele plăcute din viața ta. Sa retrăiești emoțiile asociate lor. După aceea, fa același lucru cu celelalte, mai puțin plăcute. Vei vedea ca, lăsînd la o parte eticheta asociată evenimentului, din punct de vedere emoțional, nu e nici o diferență. Au fost niște evenimente foarte puternice. Te-au ajutat sa trăiești la intensitate maximă. Pentru că asta încercăm sa facem. Sa trăim cu intensitate fiecare eveniment din viața noastră. Plăcut sau neplăcut. E la fel cu vizionarea unui film. Poate fi comedie, de groaza, dramă, de acțiune, documentar... Plăcut sau neplăcut. Acceptarea tuturor emoțiilor corespunzătoare te vor face mai înțelept. Sau îți dorești altceva de la viață?