Liberul arbitru

Consider ca este libertatea de a lua decizii în viata, pretinzând ca suntem separati de Dumnezeu. Ca El este acolo sus iar noi , aici jos.
De-a lungul vremii, am luat decizii care au provocat multa sufetinta, noua însine si celor din jur. Si facem acest lucru cu încapatânare iar si iar, pentru ca suferim. Ne lipseste iubirea.
Numai ca, dupa ce Dumnezeu a creat lumea nu a lasat-o de izbeliste.De fapt El insusi este lumea. El insusi este Cel ce ne priveste prin ochii celorlalti, Cel ce ne asculta prin urechile celorlalti,...El insusi este floarea, muntele, cerul si Pamântul, celalalt, prieten sau dusman, copil sau batrân. El este în toti si în toate.
Marii invatati au spus ca suntem asemenea unei picaturi din ocean. Indiferent daca credem sau nu, suntem parte din acest ocean infinit ce, pentru noi, se numeste Dumnezeu. Fiecare miscare a noastra ca picaturi din acest ocean, face valuri. Dupa ce-i misca din loc pe ceilalti, aceste valuri se întorc la noi. Ìntotdeauna se întorc, sa ne raporteze îndeplinirea ordinului, împreuna cu raspunsul celuilalt.
Liberul arbitru este cel ce ne poate determina sa luam o decizie foarte importanta în viata. Cum ne dorim pentru noi tot ce-i mai bun pe lume,putem decide în orice moment sa oferim lumii, tot ce avem mai bun in interiorul fiintei noastre: acceptare, întelegere, iertare, o îmbratisare, un zâmbet, bucuria de a trai, iubire neconditionata.
Oferim, pentru ca aceasta este unica modalitate de a primii ceea ce ne dorim. Numai când ne iubim suficient de mult pe noi însine putem oferi lumii totul, fara sa asteptam nimic în schimb. Fara pic de egoism. Devine un mod natural de a fi.

Vise personale

Cu totii, mici si mari, visam cu ochii deschisi. Ne place, ne face mare placere,sa ne imaginam ce ar daca...Nu indraznim sa vorbim cu nimeni despre visele noastre.Probabil ca vor râde de noi. Daca totusi spunem cuiva (o persoana foarte apropiata),mai mult ca sigur ne va recomanda cu toate caldura sa ne apucam de ceva serios,pentru ca nu se poate trai din vise.
Asa o fi. Dar intreaga civilizatie actuala se bazeaza pe visele unora. Unele au fost bune pentru umanitate, altele nu. "Din greseli invata omul"-se zice.
Va mai amintiti ce visati sa faceti "cand voi fi mare"? Daca au ras de voi si ati renuntat la ele, va rog sa vi le amintiti, sa vedeti daca mai sunt valabile, sa le actualizati si sa va ganditi serios la punerea lor in practica. Numai cand avem un obiectiv, un tel în viata ajungem sa simtim ca traim, viata noastrea capata un sens. Ne auto responsabilizam. Si facem in asa fel sa avem timp pentru noi, pentru visele noastre.
Tocmai de aceea, va rog, sa nu râdeti niciodata de visele celorlalti. Mai ales de visele celor dragi, ale copiilor. Pentru ca doare. Enorm. Ajutatii sa le indeplineasca sau, macar sa incerce. Indiferent daca vor reusi sau nu, fiti alaturi de ei. Acest lucru va poate apropia foarte mult. Si, la drept vorbind, rezultatul conteaza mai putin. Important e sa incerci.

Tineretul din ziua de azi

Odata, trebuia sa-i respecti pe cei mai în vârsta decât tine. Pur si simplu, fara nicio explicatie. Treptat, oamenii au încetat sa mai faca acest lucru, pastrând, însa, aparentele.
Tineretul din ziua de azi, putin mai revolutionar, a renuntat la aparente. Pur si simplu, a încetat sa se prefaca si respecta numai pe cine considera demn de respectul sau. Asa ca un parinte, un educator în general, are nevoie sa câstige respectul tânarului. Cum? Respectându-l, vorbindu-i de la egal la egal. Asta nu înseamna sa "se coboare" el la nivelul tânarului (in acest caz ar însemna ca tânarul îi este inferior adultului, si ar fi un esec) ci ca adultul sa-l îndrume pe tânar astfel încât acesta sa ajunga la "nivelul" sau si, ulterior, poate sa-l depaseasca. Ce parinte nu ar fi mândru sa-si vada copilul ajuns mai bine decât el?